Cei trei in rosu

M-am trezit buimaca, dupa 24 de ore de somn adanc, fara vise. 24 de ore in care parca nu am respirat, nu am simtit, nu am trait, dar care au trecut, parca, intr-o secunda. O secunda lunga cat o vesnicie. Nu intelegeam ce s-a intamplat, nu recunosteam nimic in jur, nu stiam cine sunt. Dar mai ales, nu stiam cum sunt. Dintr-odata, eram… goala. Mi-am tras plapuma pana in dreptul nasului, cu ochii impietriti privind tavanul, sperand ca pe el voi citi ultimele mele amintiri frumoase si nu ultimele mele cuvinte. Nu mai simteam decat lumina puternica si neinvitata, care intra prin fereastra. Prima lumina. Prima MEA lumina. Am inchis ochii.

“Domnisoara, noi suntem aici sa va ajutam. Nu vi se va intampla nimic rau, sunteti in siguranta. Nu aveti de ce sa va fie teama. Incercati sa va linistiti, inspirati si expirati adanc, incet.”

Cei trei in rosu ma priveau, stand in semicerc. Un barbat si doua femei. Palarierul nebun si foarte tacut, Regina Alba si cea de-a treia, care dupa figura acra, semana cu Regina Rosie, si ea foarte tacuta. Uniformele lor rosii ma faceau sa cred ca ceva nu e bine. Una dintre femei, Regina Alba, statea langa mine, tinandu-ma de mana si repetandu-mi ca e totul bine. Ma simteam paralizata, incapabila sa articulez niste cuvinte simple prin care sa ii spun ca… nici nu stiam ce vroiam sa ii spun, de fapt. Ca imi pare rau ca au fost deranjati pentru un fleac si tarati la 3 noaptea in ruinele a ceea ce candva, era lumea mea perfect controlata, Regatul meu Perfect? Ca eu, tocmai EU, nu mai stiu cine sunt, cu atatea ziduri prabusite? Sau ca pret de cateva clipe, in delirul mintii si haosul gandurilor mele, nimic nu mai exista in jurul meu, ca eu nu mai existam?

“… ar fi mai bine sa… am putea sa ii admi… nu va fi suficient… da, la Imperfe…”

Imperfecti?! A zis cumva… Imperfecti?! Eu sunt… vroiam… credeam… incercam sa fiu… Perfecta! Ce sa caut eu la Imperfecti?! Ar fi trebuit sa vreau sa ma impotrivesc, dar nu puteam. Nu mai puteam. Eram teribil de obosita. Vroiam sa inchid ochii, sa nu mai vad ceata aia alba, densa, care ma inghitea incet. Si totusi… era bine in ceata aia. Daca mi-amintesc bine, ceata aia mirosea a maci. Ar fi fost perfect sa adorm intr-un camp de maci. Macii! Rosii! Cei trei in rosu! Unde a disparut? Ce e asta alba, rotunda, din palma mea?

“Domnisoara, suferi de Perfectionism. Iti prescriu un tratament care va calma atacurile de Perfectiune, dar nu o sa te vindece complet. Trebuie sa iti doresti sa te vindeci, de tine depinde asta, sa nu mai suferi de Perfectionism. Vestea buna e ca toti suntem Imperfecti aici.”

Sa ma vindec de perfe.. sa nu mai fiu… atat de aproape Perfecta?! Stai, sunt… Imperfecta?!

Deschid ochii si ma uit la ceas care pare ca-mi zambeste complice, din pozitia acelor. Seamana un pic cu pisica Cheshire. Sau visez? N-are cum, m-am trezit. Ma uit iar insistent la tavan, cautand cu privirea randurile ultimei mele amintiri frumoase. Singurul lucru pe care il pot deslusi e “toti suntem Imperfecti aici”.

530332_540413099303415_1546070394_n

Advertisements

Sade, dis-moi....

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s